Am nimerit în plină iarnă nebună pe Vârful Mulhacen, cel mai înalt vârf din Spania Continentală

În data de 15 octombrie 2024, am avut ocazia să urcăm pe Vârful Mulhacen, cel mai

înalt vârf din Peninsula Iberică, situat în lanțul muntos Sierra Nevada din Spania. Cu o

altitudine de 3.482 metri, Mulhacen este cunoscut pentru peisajele sale spectaculoase și

provocările pe care le oferă drumeților care îi calcă potecile.

Pregătirea ascensiunii pe Mulhacen

Înainte de a pleca în Spania, ne-am documentat ce presupune urcarea pe acoperișul Spaniei continentale. Deoarece traseul din Capileira si până pe vârf presupunea o diferență de nivel de aproape 2000 m si 30 de km de mers pe jos și nici nu știam cum ne vom descurca cu altitudinea, am optat pentru a urca cu transportul pus la dispoziție de Parcul Național Sierra Nevada până în punctul Mirador de Trevelez la 2675 metri. De acolo vom pleca pe jos până pe vârful care măsoară 3482 m și care reprezintă cea mai mare altitudine la care am ajuns noi până acum. I-am contactat prin e-mail pe cei de la Parcul Național, am făcut un schimb de emailuri cu ei, am stabilit ziua și am plătit 29 euro pentru 2 persoane, urcare-coborâre.

Începutul călătoriei

Noi am innoptat in satul Capileira, cel mai frumoas sat al Spaniei, cum ne arată o plăcuță de la intrare. Seara, după ce am colindat străduțele acestui sat alb de munte, atât de frumos și atât de original, i-am căutat pe cei de la Parcul Național pentru a-i întreba despre ascensiunea pe care o aveam de făcut a doua zi. Paco, angajatul Parcului Național ne-a dezamăgit total: vremea era rea acolo sus și continua să se înrăutățească a doua zi când aveam noi planificată urcarea. Ne-a aruncat o privire circumspectă întrebându-ne dacă avem bocanci potriviți. Oare cum păream în ochii lui? Ne-a spus să venim dimineață la ora 8 și vedem, în funcție de vreme, dacă ne urcă până la Mirador de Trevelez.

Dimineață la ora 8 eram prezenți, emoționați și înfrigurați. Mai erau și alți turiști care doreau să urce pe Mulhacen din diferite țări. Pentru că Paco s-a lăsat așteptat, am intrat într-un băruleț din apropiere și am băut câte o cafea caldă. Într-un final, a apărut, dar ne-a descurajat total: vremea era nefavorabilă, ceață, vânt și vreme urâtă. A zis că ne duce totuși până sus. O parte din grupul de munțomani au plecat și am rămas doar 8 persoane din grupul 12 care ar fi trebuit să urce. Drumul cu microbuzul ne-a oferit priveliști plăcute, păduri de pini, serpentine și a durat aproximativ o oră, cu o mica oprire la un punct de belvedere pentru a vedea în ceață Marea Mediterană și coasta Africii. Pe măsură ce am urcat, am observat schimbările peisajului: de la păduri rare de pini până la întinderi deschise și stâncoase. La Mirador de Trevelez am coborât din mașină într-o ceață densă, iar Paco ne-a asigurat că cine dorește să plece, pleacă pe riscul lui, el nu garantează că mai poate veni după noi la ora 16.

Ne-am sfătuit între noi și din cei 8 care erau în mașină, am luat poteca spre Mulhacen doar 6 persoane: 2 români, adică noi, 2 englezi și 2 polonezi. Încă de la plecare nu i-am mai văzut pe colegii de traseu, s-au pierdut repede în ceața densă.

Traseul către vârf

Traseul urmează o potecă nu foarte bine definită, acoperită de zăpadă și gheață, transformând fiecare pas într-o provocare. În ciuda vremii nefavorabile, hotărârea de a ajunge pe vârf ne-a ținut în mișcare. Vântul bătea din ce în ce mai tare, ceața era și mai densă, frigul mai aprig. Și ne dăm seama că am ajuns la Mulhacen II. Ce bucurie! Cu pașii înghețați plecăm spre mărețul Mulhacen. La un moment dat, prin ceața densă, auzim în depărtare niște voci. Erau englezii care pierduseră poteca și se rătăciseră pe stâncile înghețate ale Mulhacenului. Le-am propus să stăm împreună și am pornit mai departe împreună către vârful care ne-a primit cu atâta ostilitate.

Provocările întâmpinate

Din ce urcam, ploaia înghețată și viscolul au devenit tot mai intense. Am fost nevoiți să facem față vânturilor puternice care reduceau vizibilitatea și făceau fiecare pas mai dificil. Vântul bătea ca nebunul, nici nu puteam sta pe loc că ne lua pe sus la propriu. Acest vârf mistic al Peninsulei Iberice, înfășurat într-o mantie albă de iarnă, nu ne-a primit cu brațele deschise, iar ploaia înghețată care ne-a biciut fața ore întregi ne gonea înapoi. Am simțit această călătorie ca pe o adevărată expediție polară. Ne-am pus pe noi tot echipamentul pe care îl aveam în rucsac, dar mânile ne înghețaseră de tot. Mulțumită englezilor care au avut la ei încălzitoare de mâini, nu am făcut degerături.

Puteți viziona filmul integral pe YouTube =>>

Vă așteptăm în continuare, să vedeți pe unde ne mai duc bocancii.

Fiecare pădure, fiecare munte și fiecare râu ascunde o poveste, iar noi suntem acolo pentru a le descoperi și a le împărtăși cu voi.

Puteți viziona și filmul integral pe YouTube =>>

Triumful pe vârf

După ore de urcuș și momente de îndoială, am ajuns în cele din urmă pe Vârful Mulhacen. Vizibilitatea era redusă, dar bucuria și sentimentul de realizare erau nemăsurate. Priveliștea, deși ascunsă de ceață și vânt, era o metaforă perfectă a călătoriei: nu destinația contează, ci călătoria în sine și lecțiile învățate pe drum. Și tot datorită englezilor am reușit să avem poze amândoi împreună cu faimosul vârf.

Înghețați și fericiți, am coborât pe același traseu împreună cu cei 2 englezi. De fericire că am reușit să cucerim acest vârf, nici nu am mai simțit cât de înghețați eram pe drumul de coborâre. Pentru că am ajuns mai devreme de ora 16 la Mirador de Trevelez, am mers împreună pe drumul forestier pe care urcasem cu mașina și după o jumătate de oră ne-am întâlnit cu mașina Parcului Național. Ce fericire era pe noi! La bariera care interzicea intrarea în Parcul Național, până la care se putea merge cu mașina personală, i-am întâlnit și pe cei 2 polonezi, care abandonaseră pe parcurs. Fericiți și înghețați tot ne-am mai dat jos o dată din mașină pentru a face o poză toți 6.

Mulhacenul este un loc de o frumusețe sălbatică și o mărturie a puterii naturii, oferind celor care își asumă provocarea o experiență de neuitat. Vârful Mulhacen, cu frumusețea sa sălbatică și provocările sale, rămâne o amintire de neuitat și o lecție despre voință și perseverență. Această expediție ne-a demonstrat că, indiferent de vreme, cu un pic de umor și mult curaj, putem atinge cele mai înalte vârfuri ale vieții.