Despre Vârful Păpușa și cum am mânat oile la pășunat

De-a lungul anilor, Vârful Păpușa a exercitat o mare atracție asupra noastră, lăsându-se greu cucerit. Ne-am propus sa atingem acest varf iarna și numai iarna. In prima iarnă, a fost o zăpadă imensă și când am ajuns în Șaua Grădișteanu obosisem deja foarte rău și ne-am întors. A doua oară, tot iarna, după ce am trecut de Șaua Grădișteanu, unde vremea era frumoasă, când ne-am apropiat de vârf s-a pornit un viscol de nici nu știam unde ne aflăm, nu vedeam la 2 metri și am hotărât să ne întoarcem pentru că vremea nefavorabilă era un adevărat pericol, nici urmele noastre nu le mai găseam, dar am reușit să ne întoarcem teferi. Abia a treia oară a fost cu noroc. Deși vremea de iarnă a fost geroasă și cu cât ne apropiam de vârf intram într-un regat de gheață, cu atenție și cu ajutorul gheruțelor am reușit să atingem acest vârf atât de dorit.

Șoseaua care leagă orașul Câmpulung de Cabana Voina este asfaltată și într-o stare bună. Am lăsat mașina lângă Cabana Voina și am pornit pe jos spre Cabana Cuca pe un drum forestier, pe care îl mai făcusem în primăvară și atunci a fost plin de mașini care treceau pe lângă noi. Acum, surprinzător, nu a mai fost nicio mașină pe această porțiune, dar nici alți oameni. În schimb, la Cabana Cuca erau câteva mașini și un grup de tineri gălăgioși și entuziaști care se pregăteau să plece în drumeție.

După aceste trei ascensiuni în iarnă, ne-a încolțit întrebarea: oare cum o fi acest vârf, această Fata Morgana a Masivului Iezer-Păpușa, într-un alt anotimp în afară de iarnă? Și într-o sâmbătă dimineață, pe 7 septembrie 2024, ne-am hotarât să îi dăm întâlnire acestui vârf care ne-a dat atâta de furcă în toiul iernii. Și am ales același traseu: Cabana Voina-Cabana Cuca-Șaua Grădișteanu-Vârful Păpușa pe dungă albastră.

Pentru că ne luase foamea, ne-am oprit chiar înainte de locul unde începe ascensiunea propriu-zisă să mâncăm câte un iaurt. Grupul gălăgios, format din vreo 20 de fete și băieți, a trecut pe lângă noi. Am început și noi urcarea care debutează într-un mod glorios: îți scoate sufletul din tine. Deja unii dintre tineri se lasă pagubași. Și tot așa, urcăm și tot urcăm continuu prin pădure, de simți că se înmoaie picioarele. Ne mai intersectăm cu grupul care, din loc în loc mai hotărăsc câte 2-3 să se întoarcă. La un moment dat am crezut că s-au întors cu toții. Am ieși din pădure și am dat de o iarbă înaltă, iar marcajele au devenit niște stâlpi care ne arătau direcția în care trebuia să mergem. Pare că nu mai ajungem o dată în Șaua Grădișteanu. Deja obosisem de toată această urcare continuă. Ne mai uitam din când în când în stânga la priveliştea cu Munții Iezer şi parcă mai prindeam puteri.

Iată-ne ajunși la Șaua Grădișteanu, unde am mai luat o pauză, dacă se poate numi pauză atunci când Dan ridică drona. Și iar continuăm cu urcare, dar ce să vezi? Ne întâlnim cu o mare turmă de oi si de măgari si înaintăm tot vorbind cu ciobanii. Parca nu-mi mai simt picioarele atât de grele! Și din vorba în vorbă, iată-ne ajunși la Vârful Păpușa, acest vârf cu nume atât de frumos, dar care îți pune la încercare picioarele și voința de a-l cuceri, pentru că se urcă susținut până în vârf. De aici se deschid priveliști extraordinare către vecinii săi atât de cunoscuți: Munții Iezer, Făgăraș, Piatra Craiului și departe-departe se zărea și Postăvaru și Ciucașul. Magic acest moment de contemplare a masivilor vecini! Dar ce credeți? Unul din câinii ciobanilor nu mai voia să plece de lânga Dan. Degeaba îl strigau ciobanii, îl fluierau, chiar s-au întors după el. Dă să plece și iarăși se întoarce. Până la urmă, cu greu, se desparte de Dan, tot uitându-se în urmă. Amuzant acest moment! Am mai uitat de oboseală! Oare cum urcasem noi iarna?

Am fi avut și alte variante de coborâre, dar hotărâm până la urmă să ne întoarcem pe același traseu. Deja cunoșteam drumul și astfel am putut să ne bucurăm mai mult de priveliștile vecinilor faimoși. Pe lângă Șaua Grădișteanu ne întalnim cu o turmă de cai sălbatici sau aproape sălbăticiți, iar unul dintre armăsari părea destul de agresiv. Mie mi-e frică de cai, dar Dan tot s-a oprit în mijlocul lor să-i pozeze. Erau prea frumoși ca să nu-i imortalizeze în câteva instantanee! De pe vârf am mai coborât împreună cu alți 2 băieți, mai mergeau ei înaintea noastră, mai îi depășeam noi, în funcție de ritmul de mers. Parcă a trecut mai repede coborârea, deși era același traseu. Pe coborâre ne-am mai întâlnit și cu alte persoane care urcau, dar și cu 2 băieți din grupul gălăgios. Rămăseseră doar 2 din tot grupul.

Vremea a fost bună, pentru ca era călduț și înnorat. Vreme bună de urcat pe munte, dar pentru poze și filmări nu a fost o lumină prea bună. Am acumulat 1400 metri diferenta de nivel in aproximativ 19 km. De aceea, atingerea acestui vârf este o piatră de încercare pentru picioare și pentru voință. Noi am făcut în total vreo 10 ore, dar 4 ore au fost pauzele de filmat, pozat, ridicat drona și bucurat de peisaje.

Dacă doriți să cuceriți Păpușa înarmați-vă cu voință, condiție fizică bună și un echipament adecvat! Și cu multă dragoste de munte!

Puteți viziona filmul integral pe YouTube =>>

Vă așteptăm în continuare, să vedeți pe unde ne mai duc bocancii.

Fiecare pădure, fiecare munte și fiecare râu ascunde o poveste, iar noi suntem acolo pentru a le descoperi și a le împărtăși cu voi.